Cum se trimite iubire de Crăciun – episodul 3

Cu suspin în glas, cu lacrimi abia susținute în gene, Spiritul Crăciunului s-a apucat de împachetat cadouri. Da, este acea perioadă din an, în care Moșul are nevoie de toate ajutoarele lui, așa că și micul spirit trebuie să contribuie la efortul global de încărcat pachete în sania fermecată. Mai sunt 10 zile până de Ajun.

Dar, de data aceasta, Spiritul e trist. Și nu pentru că trebuie să muncească. Este foarte supărat pe fratele său geamăn. S-au certat din motive frățești și copilărești și nu își mai vorbesc din iarna trecută.

Spiritului Crăciunului îi este foarte greu să trimită cadouri copiilor cuminți, dar să nu îi trimită nici un gând bun fratelui său. Ar vrea să-i împacheteze un vis. Să îi trimită aripi prin săgeți zburătoare. Să îi împacheteze turtă dulce cu zâmbete. Dar stai! Ar putea să facă toate aceste lucruri, dacă ar îndrăzni să-i vorbească, să se întâlnească, să uite de supărare.

Și atunci Spiritul realiză dintr-o dată că, de fapt, Crăciunul nu este despre împachetat cadouri. Crăciunul este de împăcare, despre încredere, toleranță, iertare și iubire! Da, poate oferi iubire în orice formă! Așa că țâșni deodată pe ușă și zbură spre casa fratelui său.

Ce s-a întâmplat acolo, vei afla în episodul de Ajun.

Până atunci, nu uita să împachetezi iertare și să ierți cu iubire pe oricine din viața ta!

Spiritul Crăciunului visează

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s